1) Premiera pentru sistemul medical privat din Romania: Cancer de esofag operat cu succes
Extirparea unei tumori la nivelul esofagului, o interventie chirurgicala deosebit de complexa, a fost finalizata cu succes in premiera in sistemul medical privat din Romania, la Spitalul Sf. Constantin din Brasov, in data de 1 iunie 2015.
Pacientul, in varsta de 60 de ani, a fost depistat cu cancer de cardie si de esofag inferior in prima jumatate a lunii mai, ca urmare a unor dificultati de inghitire a alimentelor solide.
Sectionarea tumorii s-a realizat atat prin abdomen, cat si prin torace (Procedeul Ivor Lewis), segmentul de esofag rezecat fiind inlocuit cu un tub gastric croit din marea curbura gastrica si ascensionat in torace. Interventia chirurgicala a durat 5 ore, recuperarea in Reanimare 4 zile, iar pacientul a fost externat la 7 zile de la operatie in stare perfecta de sanatate.
Chirurgia cancerului de esofag este considerata una dintre cele mai dificile interventii digestive. Esofagul este un organ care se intinde pe trei regiuni abdominale: gat, torace si abdomen, fiind organul cel mai sarac vascularizat si cel mai putin rezistent la cusaturile chirurgicale dintre toate organele tubului digestiv.
Pentru continuarea articolului click aici
Sursa: Sanatateatv.ro

2) OMS: Epidemia de MERS din Coreea de Sud nu constituie o urgenta de sanatate publica
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a aratat ca epidemia de MERS din Coreea de Sud nu constituie o urgenta de sanatate publica de interes international. Constatand ca au existat intarzieri si deficiente in raspunsul la aceasta epidemie in Coreea de Sud, organizatia a cerut tuturor tarilor sa se pregateasca mai bine, scrie Agerpres.
Aceste concluzii au fost publicate la sfarsitul reuniunii de marti a comitetului de urgenta al OMS dedicate raspandirii coronavirusului MERS in Coreea de Sud, pe fondul cresterii ingrijorarii cu privire la capacitatea autoritatilor de a gestiona epidemia, cea mai extinsa din afara Arabiei Saudite.
Epidemia a “surprins pe toata lumea” in Coreea de Sud, ceea ce a contribuit la o “intarziere” in raspunsul la raspandirea bolii, a declarat Keiji Fukuda, director general adjunct al OMS pentru securitatea sanitara, in timpul unei conferinte de presa de la Geneva. “Este intr-adevar un semnal de alarma pentru toate tarile”, a adaugat el, subliniind ca acestea trebuie ‘sa se pregateasca” pentru astfel de epidemii.
Pentru continuarea articolului click aici
Sursa: PaginaMedicala.ro

3) Sub un procent din pacientii cu nevoi beneficiaza de ingrijire la domiciliu
Peste 20% din populatia Romaniei cu varste peste 65 de ani are nevoie de ingrijire la domiciliu si numai 0,23% beneficiaza concret de aceste servicii, a spus expertul pentru politici publice al Confederatiei Caritas Romania Diana Chiriacescu, scrie Agerpres.
Potrivit acesteia, 81% dintre furnizorii romani au mentionat cresterea constanta a cererii de servicii la domiciliu pentru varstnici in perioada 2005-2015.
Chiriacescu a sustinut ca este necesara o strategie specifica pe termen lung, insotita de masuri concrete de ajustare legislativa, alocare si planificare bugetara, coordonare inter-sectoriala pentru ca serviciile de ingrijire la domiciliu de buna calitate sa fie disponibile si accesibile persoanelor varstnice din Romania.
Prezent la eveniment, secretarul de stat in Ministerul Muncii Codrin Scutaru a precizat ca, in prezent, se aloca aproximativ 24 milioane de lei pentru servicii sociale.
Pentru continuarea articolului click aici
Sursa: PaginaMedicala.ro

4) Robot electronic folosit pentru recuperare, achizitionat la Iasi
Spitalul de Recuperare Iasi detine un robot electronic pentru recapatarea functiei motorii, investitia fiind de 500 de mii de euro. Acest aparat ar putea ajuta lunar o suta de pacienti in scaun cu rotile.
„Lunar, sunt aproximativ 100 de bolnavi care ar putea beneficia de acest robot. Majoritatea pacientilor sunt persoane tinere care isi doresc sa mearga din nou si sa fie reinserate in societate. In Romania, un dispozitiv asemanator se mai afla la Spitalul de recuperare Baile Felix, insa robotul achizitionat de unitatea noastra va fi ultima varianta a acesti robot”, a precizat Carmen Cumpat, managerul Spitalului de Recuperare pentru Ziarul Evenimentul.
Robotul va asigura terapie functionala intensiva prin intermediul ortezelor robotizate cumulate cu numeroase aplicatii informatice in domeniul reabilitarii.
„Robotul reprezinta abordarea actuala a deficitelor locomotorii in clinicile de prestigiu pe plan mondial”, a mai spus Carmen Cumpat.
Pentru continuarea articolului click aici
Sursa: PaginaMedicala.ro

5) Institutul Fundeni: 53 de transplanturi renale in 2015
53 de transplanturi renale, 31 cu grefe de la donatori in viata si numai 22 cu grefe primite de la donatori in moarte cerebrala s-au realizat anul acesta la Centrul de Uronefrologie si Transplant Renal Fundeni, conform acad. Ioanel Sinescu, directorul acestui centru.
Potrivit acestuia, numai anul trecut, Centrul de Uronefrologie si Transplant Renal Fundeni a numarat 14.805 de internari (6.779 internari continue – cazuistica extrem de complexa si 8.026 de internari de zi), 7.638 de interventii chirurgicale urologice cu o medie de 37 de proceduri pe zi iar numarul zilnic al evaluarilor medicale a inregistrat o medie de 75 de pacienti.
“In perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2014 au fost efectuate 148 de transplanturi renale, inregistrandu-se o medie de 12 transplanturi pe luna, lista de asteptare a pacientilor pentru a beneficia de transplant depasind pragul de 1.500. De mentionat este si faptul ca in perioada 2004-2014, la Fundeni au fost realizate 1.150 de transplanturi renale. In prezent, la nivel national, numarul pacientilor aflati pe hemodializa sau dializa peritoneala depaseste 13.500″, a afirmat acad. Sinescu.
Pentru continuarea articolului click aici
Sursa: PaginaMedicala.ro

6) Sectiile de urologie din tara vor fi retehnologizate cu 11 milioane de euro
Clinicile si sectiile de urologie din spitalele din toata tara vor fi retehnologizate cu 11 milioane de euro, prin dotarea cu instrumentar si aparatura, a declarat seful Centrului de Uronefrologie si Transplant Renal Fundeni, acad. Ionel Sinescu, in cadrul Congresului ROMURO 2015.
“Am discutat in boardul Asociatiei Romane de Urologie despre un proiect de retehnologizare a retelei nationale de urologie, agreat de Ministerul Sanatatii, care priveste retehnologizarea intregii retele si a clinicilor si a sectiilor de urologie din toate spitalele din tara care practica urologie”, a spus Sinescu.
El a precizat ca proiectul, care este finantat de Ministerul Sanatatii cu 11 milioane de euro, va presupune metode moderne de diagnostic si tratament si va duce la o durata de spitalizare mai scurta si o suferinta mai mica pentru pacientii cu probleme renale.
“Acest proiect care este finantat si sustinut de Ministerul Sanatatii inseamna intr-un calcul preliminar mai mult de 11 milioane de euro, dar aceasta inseamna pe de alta parte nu numai metode noi si moderne de diagnostic si tratament pentru bolnavi, ci si mult mai putine zile de spitalizare pentru pacientii din specialitatea urologie si o suferinta mai mica cu rezultate cel putin egale din punctul de vedere al diagnosticului si terapeutic cu procedurile clasice, in asa fel incat banii investiti pot fi repede recuperati cu beneficiu pentru toti cei care au nesansa sa se imbolnaveasca sau sa aiba nevoie de spitalizare. Tratamentul sa fie cat mai putin invaziv si durata de spitalizare cat mai scurta, cu rezultate foarte bune. Se intampla in acest an, in 2015. Actiunea este in desfasurare, ea a inceput mai demult”, a afirmat Ioanel Sinescu.
Pentru continuarea articolului click aici
Sursa: PaginaMedicala.ro

7) Chirurgii urologi cu experienta pediatrica nu pot opera copiii
Medicii urologi cu experienta, specializati in chirurgia adultilor, nu pot opera copiii, chiar daca au practicat in trecut astfel de interventii, din cauza nepermisivitatii legii, a explicat acad. Ioanel Sinescu, presedintele Asociatiei Romane de Urologie, in cadrul celui de-al 31-lea Congres National de Urologie ROMURO 2015.
„Pana acum, unii din chirurgii care practica urologie de adult au fost formati in perioada lor de rezidentiat si in ceea ce priveste urologie pediatrica, in unele tehnici, afectiuni, pentru ca au fost clinici mixte, cum era cea de la Fundeni, in care erau abordati si adultii, si copiii. Ca urmare, odata ce au devenit specialisti si au plecat in tara in diverse clinici sau centre de urologie au continuat sa practice urologie pediatrica, pentru ca asa au fost formati”, a explicat acad. Ioanel Sinescu.
Pentru ca medicii chirurgi urologi romani au fost formati in trecut sa realizeze si unele operatii la copii, ei au continuat sa le practice, in ciuda faptului ca a fost infiintata specialitatea de urologia pediatrica.
Pentru continuarea articolului click aici
Sursa: PaginaMedicala.ro

8) SUA interzic grasimile trans, “periculoase” pentru consum
Acizii grasi trans (nesaturati) sunt improprii consumului uman si este necesar sa fie interzisi in reteaua alimentara in urmatorii trei ani, anunta autoritatile americane de reglementare in domeniu, relateaza BBC News online.
Administratia pentru alimente si medicamente (FDA) subliniaza ca uleiurile partial hidrogenate (PHO), principala sursa de acizi grasi trans, nu sunt “in general recunoscute ca sigure” pentru consum.
Interzicerea lor va salva vieti si va preveni crize cardiace mortale, considera FDA.
Autoritatile au solicitat furnizorilor de produse alimentare sa afiseze informatii despre grasimile trans pe etichete inca din 2006, insa unii experti in domeniul sanatatii avertizeaza ca americanii continua sa consume prea multe.
“Actiunea FDA cu privire la aceasta sursa majora de grasimi trans artificiale demonstreaza angajamentul Agentiei fata de sanatatea cardiaca a tuturor americanilor”, a declarat comisaru interimar FDA Stephen Ostroff.
Pentru continuarea articolului click aici
Sursa: Mediafax.ro

9) Studiu: Fumatul, asociat cu aproximativ jumatate din decesele cauzate de 12 tipuri de cancer
Aproximativ jumatate din totalul deceselor cauzate de 12 tipuri obisnuite de cancer prezinta o asociere directa cu fumatul, afirma autorii unui studiu realizat recent in Statele Unite ale Americii.
In timp ce majoritatea deceselor asociate cu fumatul sunt provocate de cancere la nivelul plamanilor, bronhiilor, traheei si laringelui, autorii studiului au descoperit ca jumatate dintre decesele provocate de tumori la nivelul cavitatii bucale, esofagului si vezicii urinare sunt la randul lor asociate cu fumatul.
“Desi am facut multe progrese impotriva epidemiei de fumat din Statele Unite, mai avem inca multe lucruri de facut”, a declarat coordonatoarea studiului, Rebecca Siegel, cercetatoare la American Cancer Society din Atlanta.
Autorii studiului estimeaza ca, din cele 345.962 de decese cauzate de cancer, in anul 2011, in randul adultilor americani in varsta de peste 35 de ani, 167.805 de cazuri au fost asociate cu fumatul.
Pentru continuarea articolului click aici
Sursa: Mediafax.ro

10) Aplicatie smartphone pentru depistarea apneei in somn, sindrom subdiagnosticat in Romania
Somnolenta diurna, depresia si lipsa concentrarii sunt cateva dintre consecintele sindromului de apnee in somn, subdiagnosticat in Romania, pentru depistarea acestuia fiind dezvoltata o aplicatie smartphone care ofera informatii despre tulburarile de somn si despre medicii specialisti.
Apneea este o intrerupere temporara a respiratiei, iar persoanele care sufera de sindromul de apnee in somn (SAS) se opresc in mod repetat din respirat in timpul somnului, pentru intervale cuprinse intre cateva secunde si un minut sau chiar mai mult. Aceste intreruperi produc o scadere a cantitatii de oxigen din sange, fapt ce poate provoca grave complicatii sau chiar moartea.
Presedintele Societatii Romane de Somnologie, dr. Oana Deleanu, a declarat marti, cu ocazia lansarii aplicatiei “Help! Snoring”, ca exista 88 de patologii ale somnului, iar apneea este cea de-a doua, ca frecventa, dupa insomnie.
Se estimeaza ca 2,4 la suta dintre persoanele care sunt afectate de patologii ale somnului au de fapt apnee, afectiune intalnita mai frecvent in cazul barbatilor.
Pentru continuarea articolului click aici
Sursa: Mediafax.ro