1) Un nou medicament anticolesterol ar putea fi o alternativa viabila pentru statine
Un anticolesterol experimental considerat promitator ar putea oferi anumitor pacienti o alternativa pentru statine, un medicament de peste 25 de ani impotriva colesterolului, care produce risc cardiovascular, potrivit rezultatelor a doua studii clinice, scrie Mediafax.
Aceasta noua clasa de medicamente actioneaza prin neutralizarea unei proteine – PCSK9 – care intervine in metabolismul colesterolului la nivelul ficatului printr-un mecanism diferit de acela al statinelor, molecule ce actioneaza tot la nivel hepatic.
Noul anticolesterol ofera o alternativa pentru 15% dintre pacienti, adica pentru acele persoane care nu tolereaza statine precum Lipitor, Zocor si Crestor. Printre cele mai comune efecte secundare ale acelor statine se numara durerile musculare si probleme ale ficatului.
Sursa: PaginaFarmacistilor.ro

2) Celule STAP: noi studii au fost demarate in Japonia pentru a confirma sau infirma existenta lor
Laboratorul public japonez Riken a anuntat luni lansarea unor noi studii ce au fost concepute pentru a confirma sau pentru a infirma existenta celulelor STAP, aflate in centrul unei importante polemici stiintifice in Japonia.
Timp de un an, savantii niponi vor reproduce, in masura in care va fi posibil, experimentele coordonate de cercetatoarea Haruko Obokata, dar si alte studii, cu scopul de a verifica rezultatele pe care aceasta tanara cercetatoare a spus ca le-a obtinut, dar asupra carora planeaza anumite dubii.
Directoare a unei unitati de cercetare la Riken, Haruko Obokata a publicat in ianuarie, in doua parti, in revista stiintifica britanica Nature, o teza ce prezenta o metoda de creare a celulelor pluripotente pe baza unor celule mature.
Sursa: Mediafax.ro

3) Laptele consumat zilnic poate preveni artrita
Femeile care beau zilnic un pahar cu lapte degresat sau cu continut redus de grasimi prezinta un risc mai scazut de artrita, potrivit unui studiu al cercetatorilor americani.
Cercetatorii de la Universitatea din Boston au descoperit ca laptele, consumat zilnic, reduce gravitatea osteoartritei la nivelul genunchiului, insa acest efect a fost constatat numai in cazul femeilor. In acelasi timp, consumul zilnic de branza agrava aceasta problema, iar iaurtul nu avea niciun efect, atat in cazul femeilor, cat si al barbatilor, informeaza dailymail.co.uk.
Osteoartrita este o boala degenerativa, care provoaca inflamarea dureroasa a articulatiilor mainilor, soldurilor si genunchilor.
Sursa: Mediafax.ro

4) Cancer cerebral la copii: o descoperire genetica ofera noi piste terapeutice
Descoperirea unor anomalii pe o gena prezenta in tumorile incurabile din creierele copiilor a oferit medicilor noi posibilitati de tratament pentru a combate aceasta forma de cancer, potrivit unui studiu publicat duminica.
Cercetatorii au identificat o serie de mutatii (anomalii) ale genei ACVR1 intr-o tumoare cerebrala maligna, un gliom al trunchiului cerebral (DIPG), prima cauza de mortalitate provocata de cancerul cerebral la copii.
Este pentru prima data cand aceste mutatii au fost detectate intr-o tumoare canceroasa, potrivit revistei stiintifice britanice Nature Genetics, care a publicat duminica trei studii ce trateaza acest subiect.
Sursa: Mediafax.ro