1) Studiu: Cercetatorii americani au creat primul model 3D care imita tesutul cerebral viu
Cercetatorii americani au creat primul model 3D care imita tesutul cerebral viu, o reusita care ofera noi posibilitati de studiere a creierului, bolilor si efectelor traumatismelor asupra sistemului nervos central, potrivit unui studiu, scrie Mediafax.
Modelul, care imita o structura corticala complexa, este capabil de reactii biochimice si electrofiziologice si poate functiona, in laborator, timp de cateva luni,potrivit cercetatorilor al caror studiu a aparut in publicatia Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), editia din 11-15 august.
Creierul uman ramane unul dintre organele cel mai putin intelese raportat la complexitatea si dificultatile de studiere a fiziologiei sale in cazul persoanelor vii, se arata in studiul cercetatorilor de la Universitatea Tufts din Massachusetts, Statele Unite ale Americii. “Exista putine posibilitati de studiere profunda a unui creier viu, un domeniu de cercetare unde trebuie, deci, sa gasim mereu noi modalitati de a intelege si trata o gama larga de probleme neurologice”, a subliniat profesorul David Kaplan, seful departamentului de inginerie biomedicala al Universitatii Tufts si autorul principal al acestui studiu finantat de National Institutes of Health (SUA).
Pentru continuarea articolului click aici
Sursa: PaginaMediacala.ro

2) Un tratament experimental impotriva Ebola va fi folosit pentru personalul medical infectat
Doze de tratament experimental impotriva febrei Ebola vor fi trimise din SUA in Liberia pentru a fi folosite la tratarea personalului medical infectat cu virusul care a facut deja peste o mie de victime la nivel mondial, conform Agerpres.
Transportul a fost autorizat de presedintele SUA, Barack Obama, si de Agentia pentru Alimente si Medicamente (FDA), ca raspuns la o cerere adresata vineri de presedinta Liberiei, Ellen Johnson Sirleaf.
Deocamdata nu exista niciun tratament sau vaccin impotriva febrei hemoragice produse de virusul Ebola. In ultimele zile, cateva tari si-au exprimat dorinta de a putea folosi antidotul numit ‘ZMapp’, conceput intr-un laborator din Statele Unite si netestat inca pe om. El a fost utilizat pentru doi americani infectati in Liberia, repatriati si plasati in carantina.
Potrivit unui bilant al OMS, virusul Ebola facuse pana luni seara 1013 victime, iar din 9 august s-au semnalat 52 de decese (29 in Liberia, 17 in Sierra Leone si sase in Guineea). OMS a inregistrat in total 1848 de persoane infectate cu virusul Ebola.
Pentru continuarea articolului click aici
Sursa: PaginaMediacala.ro

3) Au fost descoperiti noi markeri pentru depistarea cancerului ovarian
Doua echipe separate de cercetatori au descoperit noi indicii pentru depistarea precoce si tratamentul personalizat al cancerului ovarian, unul dintre tipurile de cancer cel mai greu de diagnosticat, din cauza absentei unor simptome unice, conform Agerpres.
Oamenii de stiinta de la Institutul de Biologie Medicala din subordinea Agentiei pentru Stiinta, Tehnologie si Cercetare din Singapore (A * STAR) au identificat un biomarker al celulelor stem ovariene, care ar putea permite depistarea din timp a cancerului ovarian si administrarea de tratament intr-un stadiu timpuriu al bolii.
Molecula biomarker cunoscuta sub numele de Lgr5 se gaseste pe un subset de celule de pe suprafata epiteliului ovarian si a fost folosita anterior pentru identificarea celulelor stem din alte tesuturi, inclusiv din intestin si stomac, acum fiind pentru prima data cand oamenii de stiinta au localizat-o pe ovar.
Pentru continuarea articolului click aici
Sursa: PaginaMediacala.ro