1) Romania va lansa in curand o aplicatie pentru sprijinirea vaccinarii
Romania este una din primele tari care va introduce o aplicatie pentru dispozitive mobile, menita sa aminteasca parintilor ca ar trebui sa-si vaccineze copiii. Aplicatia a fost dezvoltata de Biroul Regional pentru Europa al Organizatiei Mondiale a Sanatatii si urmeaza sa fie tradusa si adaptata de catre autoritatile sanitare ale fiecarei tari.
Dr. Victor Olsavszky, reprezentantul OMS in Romania, a declarat pentru sanatateatv.ro ca aceasta solutie a fost conceputa pentru clasa de mijloc, care isi ia tot mai mult informatiile medicale de pe internet, nu doar de la medic: „pe baza experientei pe care o avem, cei care uita sa-si duca copilul la vaccinare sau chiar refuza sunt exact din categoria aceasta”.
Potrivit site-ului OMS, aplicatia contine informatii despre vaccinuri, bolile pe care le previn si calendarul de imunizare al tarii respective. Pentru Romania, informatiile sunt furnizate de Ministerul Sanatatii si Institutul National de Sanatate Publica.
Sursa: Sanatateatv.ro

2) Studiu: Definirea obezitatii ca boala incurajeaza persoanele obeze sa manance mai mult
Descrierea obezitatii ca boala determina persoanele obeze “sa se resemneze” cu afectiunea de care sufera si, prin urmare, sa manance mai mult, conform unui studiu al cercetatorilor americani.
Cercetatorii de la Universitatea din Richmond si de la Universitatea din Minnesota au afirmat ca persoanele obeze carora li s-a spus ca obezitatea de care sufera este o boala au neglijat adoptarea unei diete pentru a-si tine greutatea sub control, informeaza dailymail.co.uk.
Asociatia medicala americana a catalogat obezitatea ca o boala in iunie2013, iar psihologii Crystal Hoyt si Jeni Burnette si-au propus sa stabileasca efectele acestui lucru asupra persoanelor obeze.
Crystal Hoyt si echipa sa de cercetatori au recrutat peste 700 de persoane pentru a participa la un sondaj online, pentru efectuarea a trei studii diferite.
Sursa: Mediafax.ro

3) Studiu: Copiii pierd sapte minute de somn pentru fiecare ora petrecuta in fata televizorului
Copiii dorm in medie cu sapte minute mai putin pentru fiecare ora de privit la televizor, cei mai expusi la acest fenomen fiind baietii, au constatat cercetatorii americani.
Cercetatorii de la spitalul de pediatrie MassGeneral Hospital for Children si de la Scoala de sanatate publica de la Harvard au studiat peste 1.800 de copii cu varsta cuprinsa intre sase luni si opt ani, descoperind ca acei copii care aveau televizor in dormitor dormeau mai putin decat ceilalti, informeaza dailymail.co.uk.
Participantii la studiu – atat copiii, cat si mamele acestora – au fost integrati in Project Viva, o cercetare pe termen lung a efectelor asupra sanatatii cauzate de o serie de factori, in timpul sarcinii si dupa nastere.
Studiul a analizat informatiile raportate de mame ale caror copii aveau sase luni in momentul inceperii studiului, o data pe an, pana cand acestia au implinit varsta de sapte ani.
Sursa: Mediafax.ro

4) Decesele prin cancer pancreatic vor creste in 2014. La femei, cancerul pulmonar va fi in curand mai mortal decat cel de san
Cancerul pancreatic este singurul tip de cancer pentru care se estimeaza ca numarul de decese va creste in Europa la ambele sexe, iar cel pulmonar va depasi in urmatorii ani cancerul de san, devenind principala cauza de moarte prin cancer a femeilor europene, potrivit unui studiu publicat ieri, 24 aprilie, in revista stiintifica Annals of Oncology.
Astfel, 41.300 de barbati si 41.000 de femei isi vor pierde viata din cauza cancerului pancreatic, reprezentand o rata de 8 si, respectiv, 5,6 decese la 100.000 de locuitori. Prin comparatie, in perioada 2000-2004, ratele de deces din cauza bolii au fost de 7,6 la suta de mii de barbati si 5 la suta de mii de femei.
„Cresterea acestei rate este ingrijoratoare, deoarece prognosticul acestor tumori este sumbru, mai putin de 5% din pacentii cucancer pancreatic supravietuind la cinci ani de la diagnosticare”, a spus prof. dr. Carlo La Vecchia, de la Facultatea de Medicina a Universitatii din Milano, unul din autorii cercetarii. „Cum foarte putini pacienti supravietuiesc, cresterea deceselor este strans legata de cresterea numarului noi de cazuri de boala.
Sursa: Sanatateatv.ro